48% din ONG-urile de mediu din România care au răspuns unui sondaj realizat de Fundaţia TERRA Mileniul III şi Asociaţia ALMA-RO în cadrul proiectului “Gândeşte Politici Verzi” afirmă că nici unul din principalele partide politice candidate nu promovează protecţia mediului în timp ce 12% consideră că doar UDMR are o astfel de preocupare, iar 33% nu au răspuns. Pe de altă parte, interesant este faptul că 63% dintre respondenţi recunosc că introducerea unor măsuri de mediu în agenda electorală a unui partid ar îmbunătăţi percepţia lor asupra acestuia.
Rezultatele complete ale sondajului le puteţi găsi la www.terraiii.ngo.ro. Cercetarea reprezintă o primă componentă a Raportului de Cercetare privind Protecţia Mediului în România Urbană care va fi lansat la sfârşitul lunii octombrie 2008 şi va compara opinia publică şi opinia ONG-urilor de mediu cu oferta electorală pentru alegerile din noiembrie. Raportul va include primul Barometru Verde realizat în România, care va analiza percepţia populaţiei din mediul urban asupra protecţiei mediului.
Proiectul “Gândeşte Politici Verzi” se derulează în perioada iunie 2008 – noiembrie 2009 cu sprijinul financiar al CEE Trust for Civil Society şi Fundaţia Soros – România. Ataşat puteţi citi primul buletin informativ al acestui proiect.
Pentru mai multe detalii vă rugăm să ne contactaţi prin e-mail la adresa coordonatorului de proiect, Irina Velicu: irina.velicu@terraiii.ngo.ro
Irina Velicu
Coordonator de Proiecte
TERRA Mileniul III
DATE NOI DE CONTACT !!!
Bucuresti, sector 2, Romania
Str. Armand Calinescu nr. 7
et. 5, ap. 20, cod postal 021011
Tel: 021 314 1227
Fax: 021 300 3700
Mob.: 0726 155 022
E-mail: irina.velicu@terraiii.ngo.ro
Webpage: http://terraiii.ngo.ro
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu