vineri, 13 iunie 2008

Administraţia PN Ceahlău "condamnă" public tăierea jnepenilor

După o îndelungă cugetare, şeful Administraţiei Parcului Naţional Ceahlău a făcut publice primele concluzii "oficiale" vizavi de măcelărirea jnepenişului din Jgheabul cu Hotar. Comunicatul, semnat pretenţios "Dr. Lalău Gheorghe", dar cu deficienţe de exprimare, multe virgule lipsă şi altele puse anapoda (inclusiv între subiect şi predicat), are ca prim scop minimizarea efectelor "întîmplării": "Tăierile ramificaţiilor de jneapăn au fost făcute în mare grabă de autori necunoscuţi, cuprinzînd un număr de 511 ramuri dintre care cu diametrul cuprins sub 3 cm - 333 ramuri iar vîrsta maximă observată pe o singură ramură este de 65 de ani. Nu există jnepeni în zona respectivă care să aibă 200-300 ani. Nu sînt tăiaţi arbuşti de jnepeni în totalitate, botanic un jneapăn are o rădăcină ramificată, 1-2 tulpini continuate cu cîteva zeci sau sute de ramificaţii dichotomice (ramuri, crengi) şi acele (frunzele). Tăierile nu s-au făcut în zona de protecţie strictă - Rezervaţia Ştiinţifică Ocolaşul Mare iar tăierile nu au afectat habitatul. Am cerut oficial Asociaţiei Salvamont şi pentru protecţia Biodiversităţii, fundamentarea afirmaţiilor exagerate din comunicatele remise privind vîrsta jnepenilor, compromiterea peisagistică a traseului, regresul orhideelor, dispariţia caprelor negre în condiţiile în care tot ei afirmau într-un articol din ziarul “Realitatea” ca în anul 2007 specialiştii Asociaţiei au identificat 113 capre negre "sănătoase şi viguroase". Aşteptăm răspunsurile lor, iar pentru afirmaţiile nefundamentate, vor răspunde inclusiv în faţa legii, pentru că intenţionăm să-i acţionăm în justiţie".

Ceahlaul, 13 iunie 2008
Tot aricolul aici

joi, 12 iunie 2008

Parcul National Ceahlau, defrisat si vandalizat de administrator

Masivul Ceahlau are statutul de parc national si a intrat in aria de conservare speciala. Conform legislatiei, nimeni nu ar avea voie sa rupa macar o creanga in respectiva zona fara sa fie sanctionat. Cu toate acestea, Parcul National Ceahlau a inceput sa fie devalizat sistematic chiar de administratorul dator sa-l protejeze. Incidentul a izbucnit dupa ce, pe traseul dintre Izvoru Muntelui si Dochia, au fost taiati peste 300 de jnepeni. Faptul a fost de natura sa scandalizeze nu mai putin de 15 institutii si organizatii de mediu, printre care Serviciul Salvamont Neamt, World Wide Fund of Nature si Greenpeace Romania.

Gardianul, 5 iunie 2008
Tot articolul aici

15 organizaţii de mediu cer suspendarea şefului Parcului Naţional Ceahlău

După "măcelărirea" jnepenilor din Jgheabul cu Hotar, din masivul Ceahlău, Asociaţia "Salvamont" a făcut un memoriu pe care l-a adresat Consiliului Judeţean Neamţ, Prefecturii,. Ministerului Mediului şi IGPR. Documentul, prin care se cere Consiliului Judeţean suspendarea din funcţie a şefului Administraţiei parcului Naţional Ceahlău, este semnat de 15 organizaţii de mediu, printre care se numără Greenpeace România şi WWF (World Wide Fund for Nature). "Avînd în vedere gravitatea faptelor generate de către Administraţia Parcului Naţional Ceahlău, prin tăierea cu bună ştiinţă a sutelor de jnepeni din zona superioară a parcului - zonă de protecţie specială solicităm suspendarea de urgenţă din funcţie a şefului administraţiei, dr. veterinar Gheorghiţă Lalău, şi demararea unor anchete administrative şi penale", se arată în memoriul menţionat. "Reamintim că, prin intermediul ziarului Ceahlăul, mai mulţi turişti au reclamat faptul că, în perioada noiembrie 2007-mai 2008, angajaţi ai Administraţiei PNC au defrişat sute de metri de jnepeniş, în scopul lărgirii potecii turistice Jgheabul cu Hotar - Dochia, producînd astfel un adevărat dezastru. După o investigaţie a asociaţiei noastre s-a descoperit faptul că şi pe alte trasee din zona superioară a Parcului Naţional au fost tăiaţi jnepeni şi executate lucrări de amenajare a potecilor, avînd ca rezultat distrugerea biodiversităţii. În zona de protecţie specială a traseului Izvorul Muntelui - Lutul Roşu - Cabana Dochia au fost tăiaţi peste 100 de molizi, în vederea executării unor lucrări de amenejare de traseu aberante şi periculoase pentru siguranţa turiştilor (administraţia parcului a montat balustrade pe tot traseul, fără să se gîndească la faptul că, din cauza acestora, pe potecile înguste nu pot fi transportaţi răniţii pe targă, n.r.).
Lucrul cel mai grav s-a petrecut, însă, în data de 24 mai 2008, atunci cînd acelaşi şef al Administraţiei Parcului, veterinar Gheorghiţă Lalău, anticipînd sosirea iminentă a unor controale din partea organelor abilitate ale statului (Garda de Mediu, ITRSV), a dispus trimiterea în zonă a şefului pazei şi altor trei agenţi de teren, care au îngropat cioatele rămase, încercînd să ascundă dovezile infracţiunii lor. Considerăm evenimentele petrecute în zona de protecţie specială a Parcului Naţional Ceahlău ca fiind de o gravitate deosebită, cu atît mai mult cu cît cumulul de infracţiuni a fost comis de înşişi cei care au fost desemnaţi să protejeze biodiversitatea şi să aplice legislaţia de mediu".
Cît despre şeful Administraţiei PNC, el a susţinut continuu că nu ştie cine a tăiat jnepenii, dar a negat că ar fi vorba despre 332, cîţi a inventariat inspectorul ITRSV Suceava, şi a afirmat că va contesta nota de constatare întocmită de acesta. Mai mult, dr. Lalău a încercat să minimizeze efectul acestei "amenajări de potecă", iar atitudinea sa n-a fost deloc cea a unui iubitor de natură. Pe site-ul PNC, la secţiunea "despre noi", este postat un text absolut înduioşător despre cei care "slujesc muntele", care începe cu fraza memorabilă "Şansa de a sluji un munte legendar este condensată într-un singur cuvînt: sacrificiu". Deocamdată n-am asistat decît la sacrificarea jnepenilor şi a molizilor. Că domnul Lalău pare bine, sănătos.
Cristina MIRCEA

MADNESS OF WASTEFUL PAPER

WWF, together with over 50 NGOs addresses the MADNESS OF WASTEFUL PAPER CONSUMPTION in the collaborative project “Shrink” which will be launched on 9 June 2008.

Individuals as well as corporate and institutional paper users will be invited to pledge to cut their paper consumption, on the new website www.shrinkpaper.org
A press release (embargoed until 9 June) as well as motivational emails to individuals and corporates for your information, translation and use are now posted on https://intranet.panda.org/documents/documents.cfm?uFolderId=54339&uDocId=12
5522

WWF staff can access the Shrink website already now on http://www.shrinkpaper.org/temp/default.htm

Help stop wasteful paper use by making a SHRINK pledge , inviting your friends to make a pledge and by supporting this important project through your communication channels.
It would be great if you can do any or all of the following things to support this important project and help take the pressure off the world's forests:
1. Forward the call to pledge far and wide. As soon as the website goes live, you will each receive the email for individuals asking you to go the website and make a pledge. It will be laid out to look like the website. Please forward it as widely as you possibly can - send it to all your colleagues, members, listserves and networks.
2. Put a link to www.shrinkpaper.org on your website.
3. Put this (or similar) in your email signature: HELP STOP PAPER WASTE - MAKE A PLEDGE ON www.shrinkpaper.org
4. Send out the press release to your national media as appropriate
5. Use the email to companies as appropriate and invite them to wasteful paper use.
6. Mention the shrinkpaper.org website in blogs, newsletters, articles and conversation.

Helma Brandlmaier
Forest Advocacy, Strategy, Campaigns
Europeìs Footprint on the World
Forest Programme - WWF International
******************************************
Tel: + 43 1 5245470-16
Mobile: +43 676 842728219
Fax: +43 1 5245 470 - 70
hb@wwfdcp.org

NO WASTEFUL USE OF THE WORLDìS FORESTS
visit www.panda.org/paper/toolbox