Stare de alertă în judeţul Timiş, după ce autorităţile au descoperit zeci de căprioare, iepuri şi vulpi moarte, pe câmpurile din jurul localităţii Checea. Totul a pornit, se pare, de la administratorii unei societăţi comerciale care au otrăvit mai bine de 700 de hectare de teren.
Zeci de animale sălbatice au fost găsite fără viaţă, marţi seara, în zona localităţii timişene Checea. Zeci de poliţişti, reprezentanţi ai Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi, dar şi cei de la Garda de Mediu au intrat imediat în stare de alertă, dar autorităţile au realizat proporţiile dezastrului abia când au ajuns la faţa locului.
„Nu mi-a fost dat, deşi lucrez în AJVPS din 1982, să văd aşa ceva şi mă întreb ce fel de oameni sunt cei care au făcut treaba asta. Poate nu sunt vinovaţi şefii acestei instituţii (n. r. - societatea comercială responsabilă), dar ei trebuia să-i verifice pe cei care au făcut lucrarea. Din câte ştim noi, ei nu ar avea autorizaţie să poată face lucrarea. Poliţia va căuta, va cerceta, dar oricum noi vom cere despăgubiri şi vom face plângeri penale fiindcă nu se poate aşa ceva. Timişul este judeţul cu vânatul cel mai mult, dar am ajuns, acum, în situaţia în care mă văd nevoit să opresc vânătoarea pentru următorii doi sau chiar trei ani, pentru că animalele sunt moarte. Este inadmisibil ce se întâmplă”, spune Cornel Lera, şeful AJVPS Timiş.
Sursa.
vineri, 10 aprilie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu