Coaliţia ONG Natura 2000 atrage atenţia, printr-o campanie de scrisori, asupra unor ilegalităţi comise în ariile protejate ale României şi ameninţă că dacă nu sunt luate măsuri de redresare, ar putea cere sistarea finanţărilor comunitare pentru România, au spus, joi, reprezentanţii organizaţiei.
"Natura e cam singura valoare pe care o are România la momentul actual. Avem, însă, zone protejate, în care sunt comise numeroase ilegalităţi, fără ca nimeni să ia în mod serios măsuri de corectare a situaţiei. Vom prezenta asemenea cazuri, iar dacă nu vom primi nicio reacţie de la autorităţile noastre, vrem să cerem Comisiei Europene să oprească toate fondurile comunitare aprobate pentru România", a spus Erika Stanciu, membru în Consiliul Reprezentantiv al Coaliţiei ONG Natura 2000 România, în cadrul unei întâlniri informale.
Sursa.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu