Luni am revenit in tara dintr-o deplasare de o saptamana la Berlin, care
a inclus printre altele si prezenta la Targul International de Turism
(ITB) - cel mai mare din lume.
Cateva observatii si informatii posibil interesante:
1. Autoritatile de mediu germane prezente ca de obicei cu standuri
proprii
Ca de obicei au avut standuri acolo si autoritatile germane, pentru
informarea publicului care viziteaza targul: ministerul federal al
mediului un stand, si agentia lor nationala de protectia mediului, alt
stand. Ambele pline de materiale informative f. bune pe teme de
protectia naturii, schimbari climatice, politici de mediu, relatia intre
mediu, sport si turism etc. De asemenea mare parte din publicatiile si
exponatele de la standul autoritatilor vamale germane era pe teme de
biodiversitate, de CITES, de ce nu ai voie sa introduci in Germania din
motive de mediu ( restul erau informatii si mostre pe tema produselor
contrafacute...)
Pe cand si autoritatile romanesti de mediu cu standuri de informare a
publicului la targuri de turism, evenimente sportive etc. ?
2. Romania face reclama la forme de turism si agrement motorizat - altii
nu!
M-am uitat atent la ce postere si fotografii sunt afisate la diversele
standuri din uriasul targ ( au fost reprezentate peste 160 de tari, si
miile de standuri umpleau zeci de hale mari). Foarte multe reclame la
vacante active / turism activ pedestru, pe bicicleta, ecoturism, turism
cultural, turism rural... NU am remarcat insa reclame la ATV, 4x4,
enduro, snowmobiling, heliskiing, motodelta si alte forme de turism /
sport (?) motorizat, decat in foarte putine locuri, si anume in cateva
standuri din pavilioanele unor tari arabe cu mult desert, din cateva
tari din spatiul ex-sovietic si la Canada.... si ROMANIA. La tarile din
Europa m-am uitat atent si am si luat vreo 20 kg de materiale
informative pe teme de turism activ - in nici una nu am vazut ceva de
turism motorizat (in sensul de ATV, 4x4, enduro, snowmobiling,
heliskiing, motodelta) cu exceptia reclamelor luate de la standurile din
pavilionul ROMANIEI.
3. Ministrul roman al turismului vede parcurile nationale si naturale
mai degraba ca o problema si un obstacol pt turism
Am asistat si la conferinta de presa sustinuta de ministrul turismului (
riguros exprimat MIMMCTPL) O. Silaghi si de stafful sau. Din pacate dl
ministru in loc sa ii lase sa vorbeasca mai mult pe cei din stafful sau,
care se pricepeau mai bine la turism, a tinut sa raspunda el la
majoritatea intrebarilor ziaristilor, si a reusit sa dea cu bata in
balta destul de rau. Printre altele, a fost intrebat si ce crede despre
mentinerea parcurilor nationale si naturale din ROmania in administrarea
unui agent economic ( regia autonoma Romsilva) si cum vede relatia lor
cu turismul. Ma asteptam sa zica ca spera si el ca parcurile sa scape
din ograda unui agent economic sau macar ca sunt un mare potential pt
turism etc. Cand colo, ce am auzit din gura ministrului? In esenta, in
viziunea lui ministerul are destule pe cap si nu vrea sa se amestece, si
de fapt existenta parcurilor nationale si naturale este mai degraba o
problema si un obstacol pt turism, ca le inreuneaza construirea de noi
statiuni si partii de schi in zonele montane, ca trebuie facute tot
felul de hartii ca sa se poata defrisa padurea si realiza amenajarile
necesare etc. Aferim!
4. Vanatoarea si pescuitul prezente f. discret pt Europa - cu exceptia
ROmaniei
La fel ca si pe tema turismului si formelor motorizate de agrement si
"sport", aproape absente in reclamele cvasitotalitatii standurilor din
pavilioanele tarilor europene, dar bine reprezentate la ale Romaniei, si
pe teme de vanatoare si pescuit sportiv e tot cam asa. La pescuit mai
iese puternic in fata Norvegia si Islanda, la vanatoare mai nimeni, desi
o practica si altii destul de intensiv... dar au inteles ca nu e
neaparat OK pt imaginea tarii / destinatiei respective, cel putin aici
la un targ de turism generalist, unde vine si multa presa si unde in
ultimele zile are acces si publicul larg ( vizitatori de ordinul sutelor
de mii).
Ca tot se discuta de vanatoarea in arii protejate: Am remarcat si noua
harta cu Delta Dunarii, ce poarta printre altele si sigla INCDD si a
unor ONG de mediu:
SUnt fruos evidentiate, intr-o caseta special dedicata, cele 15 zone de
vanatoare, totalizand peste 130.000 ha. Asta in conditiile in care Delta
Dunarii era elementul si tema centrala pt pavilionul Romaniei in acest
an, fiind pesiajul european al anului etc. Ma asteptam la mai multa
discretie apropo de vanatoare si pescuit - sigur ca se practica, sigur
ca nu e toata delta cu regim strict - dar de aici si pana a face parada
chiar de asta, cand altii isi scot in fata predominant chestiile de
ecoturism...
Sunt desigur niste progrese vizibile fata de anul trecut in modul cum
s-au prezentat acolo autoritatile si firmele romanesti, dar mai avem
mult pana sa atingem un nivel rezonabil si comparabil cu al majoritatii
tarilor din Europa de Est, ca nici nu indraznesc sa sper la mai mult in
viitorul apropiat....
Radu Mititean
CLUBUL DE CICLOTURISM NAPOCA <office@ccn.ro
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu