miercuri, 29 iulie 2009

Cinci primari cer desfiinţarea Parcului Apuseni

Acestia susţin că existenţa Parcului Natural Apuseni îi impiedică să intervină în igienizarea pădurilor în zona Parcului Natural Apuseni. Şi că aceasta pune în pericol chiar existenţa păşunilor comunale din Padiş.

Este vorba despre primarii din cinci comune care s-au întrunit la Padiş cu responsabili din domeniul silviculturii pentru a găsi soluţii împotriva distrugerii pădurilor. În urma acestor discuţii primarii vor să declare neconstituţională Legea de delimitare a Parcului Naţional Apuseni şi să propună desfiinţarea Parcului. Directorul Parcului Apuseni, Alin Moş, spune că „este o ţară democratică, în care oricine poate să emită orice păreri, dar nu ştiu cine-i sfătuieşte pe aceşti oameni, din punct de vedere juridic”. Alin Moş atrage atenţia că „ne paşte un infrigement din partea Comisiei Europene tocmai pe astfel de teme. Personal sunt pus de stat să fac o treabă la Parc şi nu pot să-mi exprim decât îngrijorarea în legătură cu o astfel de propunere”.

Sursa.

Niciun comentariu: