duminică, 22 februarie 2009

Primarii declara razboi retelei Natura 2000

Secretarul general al Ministerului Mediului, Virginia Ştefănică, a afirmat că primele măsuri de revizuire a criteriilor reţelei ecologice vor fi anunţate peste 30 de zile

Primarii localităţilor constănţene s-au întâlnit, ieri, cu reprezentanţi ai Ministerului Mediului, în cadrul unui seminar organizat de către Consiliul Judeţean, în parteneriat cu ministerul.

Întâlnirea, care a fost prezidată de secretarul general al Ministerului Mediului, Virginia Ştefănică, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, prefectul Tit Liviu Brăiloiu, Vlad Marcoci, preşedinte al Administraţiei Fondului de Mediu, Gheorghe Papuc, director de proiecte în cadrul aceleiaşi instituţii, şi Silviu Stoica, director al Direcţiei Generale de Management al Instrumentelor Structurale pentru Programe Operaţionale Sectoriale de Mediu, a început timid, părând la început doar un exerciţiu de imagine al celor două instituţii organizatoare.

Edilii cer corectarea restricţiilor

Specialiştii de la Mediu au început să însăileze câteva idei în ce priveşte piedicile întâlnite în calea finanţării proiectelor de către autorităţile locale, însă discuţiile au căpătat contur abia când au început primarii să vorbească, să-şi prezinte proiectele.
Foarte mulţi dintre edilii prezenţi la şedinţă s-au plâns de restricţiile impuse de reţeaua ecologică Natura 2000, care prevede prezervarea unor suprafeţe pe care trăiesc specii protejate ale faunei şi florei. Primarul comunei Săcele a afirmat că din această cauză nu poate înfiinţa o carieră, care ar aduce locuri de muncă şi venituri la bugetul local. „Nu pot, pentru că pe pietroaiele alea este Natura 2000", a declarat Ion Oprea. Astfel, mai mulţi primari au cerut corectarea restricţiilor impuse de reţeaua ecologică Natura 2000. Secretarul general al Ministerului Mediului, Virginia Ştefănică, a declarat că ministrul Nicolae Nemirschi a cerut deja revizuirea condiţiilor impuse de această reţea şi că primele măsuri vor fi anunţate în 30 de zile.

Sursa.

2 comentarii:

adela mohanu spunea...

Păi da, că la ţară "e" primari aleşi din popor, cu patru clase ca tot poporu şi pentru care natura în general înseamnă doar propria supravieţuire sau, şi mai mult, o sursă bună de venit. De la ministrul Mediului, care e şcolit la academia lui Mazăre, nu mă aştept la nimic bun. Trist.

enexis spunea...

Din moment ce o arie "Natura2000" nu aduce nici un profit in lei sau valuta, era de asteptat, ca edilii sa aiba obiectii. Ei mai degraba vor o cariera,fabrica de ciment, etc. , care sa aduca profituri neimpozabile si grase, decat sa ajuta in vreun fel un proiect ca Natura2000.
Dar nu prea avem ce sa zicem, noi le-am ales.
Rusine.